|
Atenţie şoferi! Schimbăm anvelopele
![]()
Inspectoratul Naţional de Patrulare atenţionează şoferii că trebuie să-şi echipeze mijloacele de transport cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă.
Potrivit unei informaţii publicate de INP, autovehiculele necesită echiparea obligatorie cu anvelope cu marcajul „M+S”, „M.S.” sau „M&S”.
În cazul în care anvelopele nu au protectorul destinat pentru exploatarea pe timp de iarnă, pe pneurile roţilor de tracţiune trebuie montate lanţuri antiderapante. Dacă nici una din condiţii nu este respectată, exploatarea autovehiculelor este interzisă. Poliţia de patrulare atenţionează că ignorarea acestei prevederi atrage o amendă de până la 200 de lei. Şoferii mai sunt îndemnaţi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum. Conducătorilor auto li se cere să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau piatră umedă. Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Inspectoratul Naţional de Patrulare atenţionează conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, ţinând cont de faptul că experienţa mică de a conduce mijloace de transport le-ar putea pune în pericol viaţa şi sănătatea.
Ştiri similare
|
Miercuri, 29 Octombrie 20140 Alarmă falsă. Un bărbat a alertat poliţia anunţând că la Aeroport este o bombă Miercuri, 29 Octombrie 20144 Un bărbat din Drochia creştea şi prelucra marijuana la domiciliu Miercuri, 29 Octombrie 201410 Numărul de atacuri cibernetice este în creştere Miercuri, 29 Octombrie 201422 Suspectat de omor, acum riscă ani grei de puşcărie Miercuri, 29 Octombrie 201494 Uniforme noi pentru angajaţii sistemului penitenciar Miercuri, 29 Octombrie 201485 Moment istoric: Papa recunoaşte teoria Big Bang-ului Miercuri, 29 Octombrie 201488 Conflictul gazelor: Noi negocieri la Bruxelles între Rusia, Ucraina şi UE Citeşte tot Miercuri, 29 Octombrie 20141354 Iurie Roşca: ”Trei partide politice pregătesc fraudarea alegerilor” Marţi, 28 Octombrie 2014565 Igor Dodon: ”Eu sunt pentru comerţul asimetric. Noi vom face tot posibilul, să nu avem comerţ liber cu UE” Marţi, 28 Octombrie 2014532 La Campionatul Mondial de Pangration, Naţionala Moldovei a cucerit 4 medalii Marţi, 28 Octombrie 2014475 Trei concurenţi electorali au fost avertizaţi de CEC Marţi, 28 Octombrie 2014466 La Hânceşti, au fost omagiaţi premianţii campionatului Europei de tineret la box Citeşte tot |