Sîmbătă, 27 Septembrie 2014, 11:15 Politic
175
UE va acorda Moldovei 28 millioane de euro pentru consolidarea măsurilor de încredere
UE va acorda Moldovei 28 millioane de euro pentru consolidarea măsurilor de încredere
În următorii patru ani, Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova 28 de milioane de euro pentru consolidarea măsurilor de încredere dintre cele două maluri ale Nistrului. Despre aceasta a declarat jurnaliştilor şeful Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Balan.
El a menţionat că în acest an, UE a oferit 13,1 milioane de euro, care au fost investiţi în realizarea a 100 de proiecte în Zona de Securitate, care vizează reparaţia drumurilor, grădiniţelor şi construcţia centrelor de sănătate. De asemenea, o parte din bani au fost alocaţi societăţii civile pentru realizarea proiectelor de apropiere a celor două maluri ale Nistrului.

Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, susţine că proiectele europene au menirea să reunească ţara, nicidecum să o dezbine.

"Noi ne dorim ca acest conflict să nu mai reprezinte o barieră în calea dezvoltării RM şi integrării în UE. Soluţia pentru aceasta este deschiderea coşului trei de probleme ce ţine de procesul de reglementare politică a conflictului şi securitate. Majoritatea cetăţenilor văd Transnistria ca parte a RM, iar în acest sens este nevoie de consolidare a capacităţilor Biroului pentru Reintegrare, dar şi a întregii societăţi moldoveneşti pentru identificarea unei soluţii viabile", a precizat Balan.
Ştiri similare
  • Miniştrii Apărării ai Moldovei şi Georgiei au semnat un acord de cooperare Miercuri, 01 Octombrie 2014, 20:07 Miniştrii Apărării ai Moldovei şi Georgiei au semnat un acord de cooperare
    94
  • Programul calendaristic pentru alegerile parlamentare Miercuri, 01 Octombrie 2014, 19:32 Programul calendaristic pentru alegerile parlamentare
    133
  • Candidaţii în alegeri pot depune actele la CEC începând cu 3 octombrie Miercuri, 01 Octombrie 2014, 17:55 Candidaţii în alegeri pot depune actele la CEC începând cu 3 octombrie
    79
  • ”Partidul Societăţii Progresiste”, înregistrat recent de Ministerul Justiţiei, va avea preşedinţi prin rotaţie Miercuri, 01 Octombrie 2014, 17:50 ”Partidul Societăţii Progresiste”, înregistrat recent de Ministerul Justiţiei, va avea preşedinţi prin rotaţie
    148
  • Nouă din actualii deputaţi PCRM nu se vor regăsi pe listele electorale ale partidului Miercuri, 01 Octombrie 2014, 17:47 Nouă din actualii deputaţi PCRM nu se vor regăsi pe listele electorale ale partidului
    424
  • Un partid politic din Moldova va avea preşedinţi prin rotaţie Miercuri, 01 Octombrie 2014, 16:32 Un partid politic din Moldova va avea preşedinţi prin rotaţie
    136
  • Iurie Leancă merge, mâine, la Kiev Miercuri, 01 Octombrie 2014, 15:34 Iurie Leancă merge, mâine, la Kiev
    304
  • Doi ambasadori vin în această seară la "Politica" Miercuri, 01 Octombrie 2014, 15:32 Doi ambasadori vin în această seară la "Politica"
    109
  • Din 3 octombrie, candidaţii la funcţia de deputat vor depune documentele pentru înregistrare Miercuri, 01 Octombrie 2014, 13:56 Din 3 octombrie, candidaţii la funcţia de deputat vor depune documentele pentru înregistrare
    76
În Moldova trebuie create condiţii prielnice de muncă şi de trai, pentru a stopa exodul de creieri Joi, 02 Octombrie 2014
25
În Moldova trebuie create condiţii prielnice de muncă şi de trai, pentru a stopa exodul de creieri
Centrul de informare şi documentare NATO desfăşoară proiectul Securitate pentru tineri Miercuri, 01 Octombrie 2014
82
Centrul de informare şi documentare NATO desfăşoară proiectul Securitate pentru tineri
Participarea elevilor la lucrările agricole este interzisă Miercuri, 01 Octombrie 2014
91
Participarea elevilor la lucrările agricole este interzisă
Miniştrii Apărării ai Moldovei şi Georgiei au semnat un acord de cooperare Miercuri, 01 Octombrie 2014
94
Miniştrii Apărării ai Moldovei şi Georgiei au semnat un acord de cooperare
Programul calendaristic pentru alegerile parlamentare Miercuri, 01 Octombrie 2014
133
Programul calendaristic pentru alegerile parlamentare
Moldova este pe locul 74 în lista celor mai bune ţări pentru vârstnici Miercuri, 01 Octombrie 2014
124
Moldova este pe locul 74 în lista celor mai bune ţări pentru vârstnici

Mai mult