|
Sondaj IMAS: Cinci partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Cinci partide ar putea accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Cel puţin asta arată datele unui sondaj de opinie, prezentat în ajunul startului campaniei electorale. Astfel, PCRM, PLDM, PD, şi PL şi-ar păstra locul în Parlament. Rezultatele cercetării aduc şi o surpriză. O formaţiune neînregistrată, la fel ar putea atinge pragul electoral.
Potrivit rezultatelor sondajului, Partidul Comuniştilor îşi păstrează întâietatea în clasament. Astfel, dacă duminica viitore ar avea loc alegerile parlamentare, aproape o pătrime din respondenţi şi anume, 23,4% ar opta pentru Partidul Comuniştilor. Alte 18,6% ar fi în favoarea Partidului Liberal Democrat din Moldova. Democraţii ar fi susţinuţi de 10,7% din respondenţi, iar liberalii, de 6,3%. Noutatea în sondaj o reprezintă partidul neînregistrat al politicianului Renato Usatîi, care, potrivit rezultatelor, ar acumula 6,7% din voturi.
Doru Petruţi, preşedintele IMAS: “El vine pe o aşteptare a electoratului de stânga. Dacă vă aduceţi aminte, anul trecut, PCRM avea 39%, au pierdut practic 15 %. Se pare că aceste 15% au găsit o opţiune legată de formaţiunea domnului Usatîi”. Restul formaţiunilor nu au acumulat nici câte 3% din răspunsuri, respectiv, nu ar accede în viitorul Parlament. Cât priveşte nivelul de încredere în liderii politici, întrebaţi cine ar fi cel mai potrivit pentru funcţia de premier al ţării, aproape o treime din persoanele chestionate au optat pentru actualul şef al Cabinetului de Miniştri, Iurie Leancă. El este urmat de liderul Comuniştilor, Vladimir Voronin cu 16, 2% şi edilul capitalei, Dorin Chrtoacă, cu 8,4%. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.032 de persoane în 71 de localităţi. La elaborarea datelor au fost luate în calcul doar răspunsurile cetăţenilor care au declarat că vor merge la vot. Sondajul a fost realizat în perioada 5-22 septembrie. Marja de eroare este de plus-minus 3%.
Ştiri similare
|
Joi, 02 Octombrie 201425 În Moldova trebuie create condiţii prielnice de muncă şi de trai, pentru a stopa exodul de creieri Miercuri, 01 Octombrie 2014130 Guvernul a aprobat lista de auditori pentru verificarea companiilor de stat Miercuri, 01 Octombrie 201482 Centrul de informare şi documentare NATO desfăşoară proiectul Securitate pentru tineri Miercuri, 01 Octombrie 201491 Participarea elevilor la lucrările agricole este interzisă Miercuri, 01 Octombrie 201494 Miniştrii Apărării ai Moldovei şi Georgiei au semnat un acord de cooperare Miercuri, 01 Octombrie 2014133 Programul calendaristic pentru alegerile parlamentare Miercuri, 01 Octombrie 2014124 Moldova este pe locul 74 în lista celor mai bune ţări pentru vârstnici Mai mult Marţi, 30 Septembrie 2014607 Renato Usatîi va merge în alegerile parlamentare din noiembrie pe lista partidului „Patria” Marţi, 30 Septembrie 2014541 Sondaj IMAS: Cinci partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri Miercuri, 01 Octombrie 2014424 Nouă din actualii deputaţi PCRM nu se vor regăsi pe listele electorale ale partidului Marţi, 30 Septembrie 2014340 Cutremur în Vrancea Mai mult |