|
Angajaţii din transport îşi marchează ziua profesională
![]()
Prim-ministrul Iurie Leancă a felicitat drumarii şi automobiliştii cu prilejul sărbătorii lor profesionale şi a înmânat diplome guvernamentale celor care au obţinut rezultate remarcabile în domeniu.
„În anul 2014, pentru reabilitarea drumurilor au fost alocate peste 1,3 miliarde de lei prin Fondul Rutier şi au fost atrase resurse externe de la partenerii de dezvoltare”, a subliniat premierul.
Iurie Leancă a remarcat îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate de companiile naţionale, dar şi măsurile luate de Executiv pentru pregătirea specialiştilor în domeniul proiectării şi a construcţiei drumurilor. În gestiunea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor se află mai bine de nouă mii de kilometri de drumuri, dintre care aproape şase mii sunt locale. Guvernul a majorat suma alocată pentru reabilitarea drumurilor de la 241 milioane de lei în 2009, până la 1,3 miliarde în 2014. În acest an, mai bine de 340 milioane de lei au fost alocaţi pentru repararea drumurile intravilane, a căilor de acces spre şcolile, grădiniţele, instituţiile medicale şi primăriile din peste 700 de localităţi.
Ştiri similare
|
Miercuri, 29 Octombrie 20140 Alarmă falsă. Un bărbat a alertat poliţia anunţând că la Aeroport este o bombă Miercuri, 29 Octombrie 20144 Un bărbat din Drochia creştea şi prelucra marijuana la domiciliu Miercuri, 29 Octombrie 201410 Numărul de atacuri cibernetice este în creştere Miercuri, 29 Octombrie 201422 Suspectat de omor, acum riscă ani grei de puşcărie Miercuri, 29 Octombrie 201494 Uniforme noi pentru angajaţii sistemului penitenciar Miercuri, 29 Octombrie 201485 Moment istoric: Papa recunoaşte teoria Big Bang-ului Miercuri, 29 Octombrie 201488 Conflictul gazelor: Noi negocieri la Bruxelles între Rusia, Ucraina şi UE Citeşte tot Miercuri, 29 Octombrie 20141354 Iurie Roşca: ”Trei partide politice pregătesc fraudarea alegerilor” Marţi, 28 Octombrie 2014565 Igor Dodon: ”Eu sunt pentru comerţul asimetric. Noi vom face tot posibilul, să nu avem comerţ liber cu UE” Marţi, 28 Octombrie 2014532 La Campionatul Mondial de Pangration, Naţionala Moldovei a cucerit 4 medalii Marţi, 28 Octombrie 2014475 Trei concurenţi electorali au fost avertizaţi de CEC Marţi, 28 Octombrie 2014466 La Hânceşti, au fost omagiaţi premianţii campionatului Europei de tineret la box Citeşte tot |