Proiectul „Creştini în Europa” a ajuns la Orhei
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Ne place să mergem în vacanţe şi să ne trimitem copiii la studii în ţările europene. A venit, însă, vremea să aducem Europa acasă, este convinsă organizatoarea proiectului „Creştini în Europa”, Iuliana Gorea Costin, care a ajuns, ieri, şi la Orhei. Proiectul urmăreşte integrarea Moldovei prin folclor, cultură şi credinţă în marea familie europeană.
Concertul de ieri de la Sala Casei de Cultură din Orhei a fost unul mai neobişnuit. În loc spectatorii să vină cu flori pentru artişti, ei au fost întâmpinaţi de organizatori cu umbrele, calendare şi stilouri cu însemne europene şi ale Republicii Moldova. Toate spectacolele „Creştini în Europa” încep cu filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, domnitor al Moldovei, omagiat la Parlamentul European. Filmul răstoarnă crezul multor moldoveni care consideră că nu avem cu ce intra în familia europeană. Iuliana Gorea-Costin, preşedintele de onoare, Asociaţia Europeană de Strategii Politice Nicolae Costin: «Strămoşii noştri au ales demult Europa, Europa însemnând nu un spaţiu geografic, ci o comunitate de valori spre care tindem cu toţii, inclusiv şi demnitarii, şi cei care sunt contra Europei îşi duc copii la studii acolo, merg la odihnă acolo şi şi-ar dori să se afle cât mai mult, zic că a venit timpul să aducem Europa acasă. Sunt rădăcinile noastre care ne ajută să creştem, să ne înălţăm şi să evoluăm». Rădăcinile noastre sunt credinţa, cultura şi limba, e convinsă Iuliana Gorea Costin, de aceea la Orhei a venit cu muzică folclorică, dar şi albume de poezii, un studiu despre viaţa martirului şi voievodului Constantin Brâncoveanu, pe care le-a făcut cadou locuitorilor din Orhei. Proiectul „Creştini în Europa” este o iniţiativa a academicianului Nicolae Dabija, susţinută de Guvernul României şi implementată de Asociaţia Europeană de Strategii Politice Nicolae Costin.
Ştiri similare
|
Duminică, 16 Noiembrie 2014
157 G20: Putin a plecat de la Brisbane după un summit tensionat din cauza crizei ucrainene Citeşte tot
Miercuri, 12 Noiembrie 2014
901 Klaus Iohannis: ”Mă aştept la o situaţie foarte complicată în turul doi al alegerilor”
Marţi, 11 Noiembrie 2014
832 Ministrul de Interne califică drept provocare incidentul de la Aeroport
Miercuri, 12 Noiembrie 2014
685 Ambasador ucrainean: Rusia pregăteşte o invazie militară de amploare în estul Ucrainei Citeşte tot |