Vineri, 14 Noiembrie 2014, 17:38 Cultură
cotidian
160
Proiectul „Creştini în Europa” a ajuns la Orhei
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Ne place să mergem în vacanţe şi să ne trimitem copiii la studii în ţările europene. A venit, însă, vremea să aducem Europa acasă, este convinsă organizatoarea proiectului „Creştini în Europa”, Iuliana Gorea Costin, care a ajuns, ieri, şi la Orhei. Proiectul urmăreşte integrarea Moldovei prin folclor, cultură şi credinţă în marea familie europeană.
 
Concertul de ieri de la Sala Casei de Cultură din Orhei a fost unul mai neobişnuit. În loc spectatorii să vină cu flori pentru artişti, ei au fost întâmpinaţi de organizatori cu umbrele, calendare şi stilouri cu însemne europene şi ale Republicii Moldova.

Toate spectacolele „Creştini în Europa” încep cu filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, domnitor  al Moldovei, omagiat la Parlamentul European. Filmul răstoarnă crezul multor moldoveni care consideră că nu avem cu ce intra în familia europeană.

Iuliana Gorea-Costin, preşedintele de onoare, Asociaţia Europeană  de Strategii Politice Nicolae Costin: «Strămoşii noştri au ales demult Europa, Europa însemnând nu un spaţiu geografic, ci o comunitate de valori spre care tindem cu toţii, inclusiv şi demnitarii, şi cei care sunt contra Europei îşi duc copii la studii acolo, merg la odihnă acolo şi şi-ar dori să se afle cât mai mult, zic că a venit timpul să aducem Europa acasă. Sunt rădăcinile noastre care ne ajută să creştem, să ne înălţăm şi să evoluăm».

 Rădăcinile noastre sunt credinţa, cultura şi limba, e convinsă Iuliana Gorea Costin, de aceea la Orhei a venit cu muzică folclorică, dar şi albume de poezii, un studiu despre viaţa martirului şi voievodului Constantin Brâncoveanu, pe care le-a făcut cadou locuitorilor din Orhei.

Proiectul „Creştini în Europa” este o iniţiativa a academicianului Nicolae Dabija, susţinută de Guvernul României şi implementată de Asociaţia Europeană de Strategii Politice Nicolae Costin.
Ştiri similare
  • O expoziţie dedicată Marii Uniri a fost inaugurată la Biblioteca Naţională Vineri, 28 Noiembrie 2014, 22:24 O expoziţie dedicată Marii Uniri a fost inaugurată la Biblioteca Naţională
    58
  • Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” a sărbătorit a 70-ea aniversare Joi, 27 Noiembrie 2014, 21:53 Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” a sărbătorit a 70-ea aniversare
    130
  • Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a marcat cea de-a 75-a aniversare Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 20:13 Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a marcat cea de-a 75-a aniversare
    70
  • Un concert dedicat Zilei Naţionale a României va avea loc la Chişinău Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 19:37 Un concert dedicat Zilei Naţionale a României va avea loc la Chişinău
    799
  • Oamenii de creaţie cheamă alegătorii să susţină parcursul european al ţării Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 17:42 Oamenii de creaţie cheamă alegătorii să susţină parcursul european al ţării
    145
  • Complexul „Vatra” va găzdui un sat al tradiţiilor de Crăciun Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 17:30 Complexul „Vatra” va găzdui un sat al tradiţiilor de Crăciun
    571
  • Expoziţie de icoane pe sticlă la Muzeul Naţional de Artă Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 10:28 Expoziţie de icoane pe sticlă la Muzeul Naţional de Artă
    70
  • Festivalul Teatral Internaţional a ajuns la a şasea ediţie Marţi, 25 Noiembrie 2014, 17:30 Festivalul Teatral Internaţional a ajuns la a şasea ediţie
    133
  • Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea Luni, 24 Noiembrie 2014, 20:15 Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea
    121
Tarifele de testare pentru produsele destinate exportului au fost reduse Sîmbătă, 29 Noiembrie 2014
1
Tarifele de testare pentru produsele destinate exportului au fost reduse
Lista distincţiilor Armatei Naţionale a fost competată cu trei medalii Sîmbătă, 29 Noiembrie 2014
40
Lista distincţiilor Armatei Naţionale a fost competată cu trei medalii
Indicatoare noi de circulaţie pe drumurile din ţară Sîmbătă, 29 Noiembrie 2014
388
Indicatoare noi de circulaţie pe drumurile din ţară
Ziua Tăcerii înaintea alegerilor parlamentare Sîmbătă, 29 Noiembrie 2014
121
Ziua Tăcerii înaintea alegerilor parlamentare
Drumul Republicii Moldova până la alegeri şi după scrutin Vineri, 28 Noiembrie 2014
916
Drumul Republicii Moldova până la alegeri şi după scrutin
O expoziţie dedicată Marii Uniri a fost inaugurată la Biblioteca Naţională Vineri, 28 Noiembrie 2014
58
O expoziţie dedicată Marii Uniri a fost inaugurată la Biblioteca Naţională
În noiembrie, veniturile Bugetului de Stat sunt mai mici decât s-a planificat Vineri, 28 Noiembrie 2014
184
În noiembrie, veniturile Bugetului de Stat sunt mai mici decât s-a planificat

Citeşte tot
Mama jurnalistului Dmitri Ciubaşenco a fost omorâtă Joi, 27 Noiembrie 2014
5731
Mama jurnalistului Dmitri Ciubaşenco a fost omorâtă
Da sau ba pentru "Patria" lui Renato Usatîi ? Vineri, 28 Noiembrie 2014
3574
Da sau ba pentru "Patria" lui Renato Usatîi ?
Partidul “Patria” nu va figura în buletinul de vot Joi, 27 Noiembrie 2014
2356
Partidul “Patria” nu va figura în buletinul de vot
Iurie Ciocan: ”Noi am respectat legea” Joi, 27 Noiembrie 2014
2269
Iurie Ciocan: ”Noi am respectat legea”
Un partid extraparlamentar este convins că va trece în Parlament, acumulând 7% din voturi Miercuri, 26 Noiembrie 2014
2188
Un partid extraparlamentar este convins că va trece în Parlament, acumulând 7% din voturi
Iarmaroc de caritate pentru un copil lovit de un taximetrist Marţi, 25 Noiembrie 2014
1813
Iarmaroc de caritate pentru un copil lovit de un taximetrist
Gruparea extremistă „Antifa” pregătea acţiuni violente după alegeri Miercuri, 26 Noiembrie 2014
1786
Gruparea extremistă „Antifa” pregătea acţiuni violente după alegeri

Citeşte tot