Luni, 10 Noiembrie 2014, 08:16 Externe
Mediafax
46
Un oficial iranian va merge la Moscova pentru a semna acordul de construire a două centrale nucleare
Un oficial iranian va merge la Moscova pentru a semna acordul de construire a două centrale nucleare
Sursa ştirii: Mediafax
Şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Ali Akbar Salehi, se va deplasa marţi la Moscova pentru a semna, după mai multe luni de negocieri, un acord privind construirea a două centrale nucleare în Iran, a anunţat duminică presa iraniană, relatează AFP.
"Mă duc la Moscova pentru a semna un acord privind construirea de noi centrale nucleare", a declarat Salehi, citat de agenţia oficială Irna.

Pe pagina sa de Facebook, ambasadorul Iranului la Moscova, Mehdi Sanaie, a precizat că această vizită va avea loc marţi, potrivit Irna.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, a afirmat că "acordul dintre Iran şi Rusia privind construirea a două centrale nucleare va fi finalizat şi semnat de cele două părţi", anunţă Irna.
Ştiri similare
  • Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola Luni, 24 Noiembrie 2014, 22:19 Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola
    16
  • Traficul de copii este în creştere Luni, 24 Noiembrie 2014, 21:53 Traficul de copii este în creştere
    94
  • Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia Luni, 24 Noiembrie 2014, 20:47 Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia
    58
  • Problema aderării Ucrainei la NATO va fi tranşată prin referendum Luni, 24 Noiembrie 2014, 18:35 Problema aderării Ucrainei la NATO va fi tranşată prin referendum
    271
  • Lituania începe să furnizeze asistenţă militară pentru Ucraina Luni, 24 Noiembrie 2014, 14:30 Lituania începe să furnizeze asistenţă militară pentru Ucraina
    136
  • Parlamentul European dezbate o moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene Luni, 24 Noiembrie 2014, 13:55 Parlamentul European dezbate o moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene
    76
  • Trei militari au fost ucişi şi 12 civili au fost răniţi în confruntările din estul Ucrainei Luni, 24 Noiembrie 2014, 13:02 Trei militari au fost ucişi şi 12 civili au fost răniţi în confruntările din estul Ucrainei
    52
  • Trupele americane vor rămâne în Polonia şi ţările baltice şi în 2015 Luni, 24 Noiembrie 2014, 12:11 Trupele americane vor rămâne în Polonia şi ţările baltice şi în 2015
    61
  • Şeful diplomaţiei germane se pronunţă împotriva aderării Ucrainei la UE şi NATO Luni, 24 Noiembrie 2014, 08:30 Şeful diplomaţiei germane se pronunţă împotriva aderării Ucrainei la UE şi NATO
    196
Expert: ”Trebuie să alegem viitorul, dar nu vreun partid sau politician” Marţi, 25 Noiembrie 2014
10
Expert: ”Trebuie să alegem viitorul, dar nu vreun partid sau politician”
Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola Luni, 24 Noiembrie 2014
16
Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola
Traficul de copii este în creştere Luni, 24 Noiembrie 2014
94
Traficul de copii este în creştere
Raionul Floreşti a fost asigurat cu apă Luni, 24 Noiembrie 2014
82
Raionul Floreşti a fost asigurat cu apă
Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia Luni, 24 Noiembrie 2014
58
Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia
Şeful statului s-a adresat cetăţenilor Luni, 24 Noiembrie 2014
415
Şeful statului s-a adresat cetăţenilor
Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea Luni, 24 Noiembrie 2014
67
Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea

Citeşte tot
Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014
1450
Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova
URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor Duminică, 23 Noiembrie 2014
1159
URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor
500 de soldaţi au depus jurământ Patriei Vineri, 21 Noiembrie 2014
1090
500 de soldaţi au depus jurământ Patriei
Gorbaciov afirmă că Putin repetă greşelile lui Vineri, 21 Noiembrie 2014
970
Gorbaciov afirmă că Putin repetă greşelile lui
Cetăţenii străini vor putea cumpără terenuri agricole în Moldova Joi, 20 Noiembrie 2014
958
Cetăţenii străini vor putea cumpără terenuri agricole în Moldova
Mai mulţi răniţi în urma unui seism de 6,8 grade în Japonia Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014
841
Mai mulţi răniţi în urma unui seism de 6,8 grade în Japonia

Citeşte tot