|
Un oficial iranian va merge la Moscova pentru a semna acordul de construire a două centrale nucleare
![]()
Sursa ştirii: Mediafax
Şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Ali Akbar Salehi, se va deplasa marţi la Moscova pentru a semna, după mai multe luni de negocieri, un acord privind construirea a două centrale nucleare în Iran, a anunţat duminică presa iraniană, relatează AFP.
"Mă duc la Moscova pentru a semna un acord privind construirea de noi centrale nucleare", a declarat Salehi, citat de agenţia oficială Irna.
Pe pagina sa de Facebook, ambasadorul Iranului la Moscova, Mehdi Sanaie, a precizat că această vizită va avea loc marţi, potrivit Irna. La rândul său, purtătorul de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, a afirmat că "acordul dintre Iran şi Rusia privind construirea a două centrale nucleare va fi finalizat şi semnat de cele două părţi", anunţă Irna.
Ştiri similare
|
Marţi, 25 Noiembrie 201410 Expert: ”Trebuie să alegem viitorul, dar nu vreun partid sau politician” Luni, 24 Noiembrie 201416 Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola Luni, 24 Noiembrie 201494 Traficul de copii este în creştere Luni, 24 Noiembrie 201482 Raionul Floreşti a fost asigurat cu apă Luni, 24 Noiembrie 201458 Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia Luni, 24 Noiembrie 2014415 Şeful statului s-a adresat cetăţenilor Luni, 24 Noiembrie 201467 Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea Citeşte tot Sîmbătă, 22 Noiembrie 20141450 Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova Duminică, 23 Noiembrie 20141159 URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor Vineri, 21 Noiembrie 20141090 500 de soldaţi au depus jurământ Patriei Vineri, 21 Noiembrie 2014970 Gorbaciov afirmă că Putin repetă greşelile lui Joi, 20 Noiembrie 2014958 Cetăţenii străini vor putea cumpără terenuri agricole în Moldova Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014841 Mai mulţi răniţi în urma unui seism de 6,8 grade în Japonia Citeşte tot |