|
Gorbaciov: Lumea se află în pragul unui nou Război Rece
![]()
Sursa ştirii: Mediafax
Ultimul conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a declarat sâmbătă că lumea se află în pragul unui nou Război Rece, la festivităţile care marchează 25 de ani de la demolarea Zidului Berlinului.
"Lumea se află în pragul unui nou Război Rece", a avertizat fostul lider, în vârstă de 83 de ani, referindu-se la criza ucraineană. "Unii afirmă că acesta a început deja", a adăugat el, potrivit agenţiei germane DPA.
În ultimele luni, "încrederea s-a rupt", a mai apreciat el. "Să ne amintim că nu poate exista securitate în Europa fără parteneriatul germano-rus", a insistat Gorbaciov la o manifestaţie organizată de Fundaţia "Cinema for peace", din care face parte. Într-un interviu pentru RadioTeleviziunea Elveţiană (RTS) Gorbaciov a apreciat că "se încearcă să fim atraşi într-un nou Război Rece. Vedem noi ziduri. În Ucraina vor să sape o prăpastie enormă". "Pericolul este în continuare prezent", consideră el. "Ei cred că au câştigat Războiul Rece. Nu există un învingător, toată lumea a câştigat", este el de părere. "Dar, în prezent, ei vor să înceapă o nouă cursă a înarmării", subliniază Gorbaciov. Întrebat dacă prin "ei" înţelege ţările NATO, fostul lider sovietic a răspuns că "NATO este un instrument care este folosit". Prezent la Berlin tot weekendul festivităţilor care marchează 25 de ani de la demolarea Zidului, Gorbaciov urmează să fie primit luni de cancelarul Angela Merkel. Mihail Gorbaciov, căruia i se atribuie meritul că a permis Reunificarea germană, a declarat înainte să plece la Berlin că intenţionează să apere poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin în faţa cancelarului Angela Merkel.
Ştiri similare
|
Marţi, 25 Noiembrie 201410 Expert: ”Trebuie să alegem viitorul, dar nu vreun partid sau politician” Luni, 24 Noiembrie 201416 Armata americană a creat un robot care ar putea fi eficient contra epidemiei de Ebola Luni, 24 Noiembrie 201494 Traficul de copii este în creştere Luni, 24 Noiembrie 201482 Raionul Floreşti a fost asigurat cu apă Luni, 24 Noiembrie 201458 Banca Mondială avertizează că încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia Luni, 24 Noiembrie 2014415 Şeful statului s-a adresat cetăţenilor Luni, 24 Noiembrie 201467 Ambasada Slovaciei a inaugurat la Chişinău o expoziţie despre Revoluţia de Catifea Citeşte tot Sîmbătă, 22 Noiembrie 20141450 Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova Duminică, 23 Noiembrie 20141159 URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor Vineri, 21 Noiembrie 20141090 500 de soldaţi au depus jurământ Patriei Vineri, 21 Noiembrie 2014970 Gorbaciov afirmă că Putin repetă greşelile lui Joi, 20 Noiembrie 2014958 Cetăţenii străini vor putea cumpără terenuri agricole în Moldova Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014841 Mai mulţi răniţi în urma unui seism de 6,8 grade în Japonia Citeşte tot |