|
Spitalul Republican va avea o sală nouă pentru intervenţii urologice şi transplant renal
![]()
În noul bloc chirurgical de la Spitalul Clinic Republican va fi deschisă o sală specializată destinată intervenţiilor urologice şi transplantului renal, care va fi dotată cu aparataj modern japonez.
Tot pentru Spitalul Clinic Republican au fost îndreptate investiţii pentru a deschide un bloc de endourologie, care va avea trei încăperi dotate cu instrumentar şi echipament austriac. Anunţul a fost făcut de către ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Urologie, Dializă şi Transplant renal.
Mai mulţi medici din cadrul Spitalului Clinic Republican au beneficiat de stagii în Austria, unde au învăţat cele mai moderne metode de diagnostic şi tratament a afecţiunilor renale, prin endoscopie şi laporoscopie. Pe viitor, în proces de dezvoltare este şi Parteneriatul Public Privat de dializă, care va fi disponibil în cadrul Spitalul Republican, unde va fi creată o secţie nouă, şi va avea în dotare 50 de aparate performante de hemodializă.
Ştiri similare
|
Marţi, 07 Octombrie 2014148 V. Voronin: ”Dodon şi Usatâi sunt plătiţi pentru a fura voturile comuniştilor” Luni, 06 Octombrie 201428 Slovacia a donat moldovenilor aparate auditive şi tonometre Luni, 06 Octombrie 201434 Academia militară Alexandru cel Bun a marcat 22 ani de la constituire Luni, 06 Octombrie 201458 Geniştii moldoveni au desfăşurat exerciţii de depăşire a unui curs de apă Luni, 06 Octombrie 2014184 Japonia a acordat Moldovei un grant în valoare de 100 de milioane de dolari Luni, 06 Octombrie 2014130 Specialiştii ruşi au demontat funicularul dintre Rezina şi Râbniţa Citeşte tot Vineri, 03 Octombrie 2014454 CEC a stabilit numărul sub care vor figura candidaţii electorali în buletinul de vot Vineri, 03 Octombrie 2014403 Partidele înregistrate în cursa electorală au prezentat listele electorale Vineri, 03 Octombrie 2014397 Au fost desemnaţi câştigătorii concursului naţional “Pedagogul anului”, ediţia 2014 Vineri, 03 Octombrie 2014391 PLR şi-a anunţat lista pentru parlamentare. Ana Guţu nu se află în listă Citeşte tot |