Protestatarii de la Primărie nu au părăsit încă instituţia
![]()
Primăria municipiului Chişinău a depus o plângere penală în adresa Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne, în legătură cu acţiunile grupului de persoane ce au pătruns cu forţa în cadrul instituţiei, ieri, 3 noiembrie, în timpul şedinţei operative. Până la această oră, inclusiv pe parcursul nopţii, grupul de persoane nu au părăsit sediul Primăriei şi se află în sala de şedinţe a Consiliului municipal Chişinău. Prin acţiunile lor, acest grup de persoane au blocat activitatea autorităţilor publice locale ale municipiului Chişinău.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Chişinău, în demersul adresat instituţiilor menţionate, instituţia a solicitat întreprinderea acţiunilor ce se impun pentru a restabili ordinea şi modul legal de funcţionare al instituţiei.
De asemenea, se solicită atragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea acţiunilor ilegale şi eliberarea edificiului Primăriei, ocupat abuziv. Luni, 3 noiembrie, mai mulţi veterani, membri ai asociaţiei obşteşti „Mişcarea Refugiaţilor Transnistreni”, au pichetat sediul Primăriei, apoi au intrat cu forţa în sala de şedinţe, blocând activitatea şefilor de direcţii. Veteranii sunt nemulţumiţi că nu pot privatiza locuinţele pe care le-au obţinut de la stat.
Ştiri similare
|
![]() 34 Preşedintele PLR admite pe viitor o coaliţie cu Partidul Liberal ![]() 103 În Moldova, vor apărea încă două numere de telefon pentru servicii cu caracter social ![]() 52 O delegaţie din Moldova se află la Conferinţa ONU a statelor în curs de dezvoltare Citeşte tot ![]() 1210 Protest la Primărie. Refugiaţii transnistreni solicită locuinţe gratuite ![]() 430 Aeroportul din Chişinău va avea un terminal modernizat pentru pasageri şi o parcare multietajată ![]() 388 Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case ![]() 382 Rusia cere Kievului să pună capăt ofensivei împotriva separatiştilor din est ![]() 376 Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri Citeşte tot |