Poliţist condamnat peste 5 ani de la evenimentele din aprilie 2009
La mai bine de 5 ani de la evenimentele din aprilie 2009, procurorii au reuşit să obţină sentinţă de condamnare pentru un ofiţer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliţie Centru al MAI, care deşi era acuzat de torturarea unui minor, instanţele de judecată îl achitau.
Potrivit probelor acumulate şi prezentate de procurori reiese că, pe 9 aprilie 2009, aflându-se în incinta Comisariatului de poliţie din sectorul Centru, poliţistul îl audia pe un minor, care ar fi fost bănuit de sustragerea bunurilor din sediul Parlamentului. Pentru a-l determina să-şi recunoască vina de comiterea infracţiunii încriminate, tânărul în vârstă de 16 ani, a fost bătut cu o curea din piele peste spate.
În luna iulie 2011, prin sentinţa Judecătoriei Botanica, poliţistul a fost achitat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Procurorii, care au solicitat condamnarea ofiţerului la 5 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în cadrul instituţiilor de drept pe o perioadă de 3 ani, nu au fost de acord cu sentinţa de achitare a poliţistului şi au contestat-o la Curtea de Apel. Pe 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Chişinău a decis că fapta nu a fost comisă de inculpat, ofiţerul de urmărire penală fiind iarăşi achitat. Procuratura a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei de achitare şi a obţinut rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procurori, a casat sentinţa judecătoriei Botanica şi a pronunţat o nouă hotărâre, prin care, poliţistul a fost recunoscut culpabil pentru tortură şi condamnat la 5 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în MAI pe un termen de 3 ani. Sentinţa este cu drept de atac. Datele Procuraturii Generale arată că, din aprilie 2009 până în prezent, de către instanţele de judecată au fost condamnaţi pentru tortură şi exces de putere 30 de poliţişti, dintre care doar 3 la pedepse reale cu închisoare.
Ştiri similare
|
Miercuri, 05 Noiembrie 2014
40 Preşedintele PLR admite pe viitor o coaliţie cu Partidul Liberal
Marţi, 04 Noiembrie 2014
106 În Moldova, vor apărea încă două numere de telefon pentru servicii cu caracter social
Marţi, 04 Noiembrie 2014
52 O delegaţie din Moldova se află la Conferinţa ONU a statelor în curs de dezvoltare Citeşte tot
Luni, 03 Noiembrie 2014
1210 Protest la Primărie. Refugiaţii transnistreni solicită locuinţe gratuite
Luni, 03 Noiembrie 2014
430 Aeroportul din Chişinău va avea un terminal modernizat pentru pasageri şi o parcare multietajată
Luni, 03 Noiembrie 2014
388 Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case
Luni, 03 Noiembrie 2014
385 Rusia cere Kievului să pună capăt ofensivei împotriva separatiştilor din est
Luni, 03 Noiembrie 2014
376 Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri Citeşte tot |