Planul de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE a fost publicat în Monitorul Oficial
![]()
Sursa ştirii: Moldpres
Hotărîrea cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în perioada 2014-2016 a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Printre acţiunile care se regăsesc în Plan sînt elaborarea proiectului de modificare a Constituţiei în partea ce ţine de componenţa şi criteriile de selectare a judecătorilor Curţii Constituţionale, revizuirea cadrului constituţional privind procedura de numire şi demitere a Procurorului General, definitivarea modificărilor legislative cu privire la reforma procuraturii, consolidarea capacităţilor în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării situaţiilor de criză, dezvoltarea cooperării cu UE în vederea combaterii traficului de arme şi distrugerii muniţiilor.
Tot astăzi în Monitorul Oficial a fost publicată lista partidelor şi altor organizaţii social-politice cu dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie curent şi Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare.
Ştiri similare
|
![]() 19 Ebola se răspândeşte în capitalele celor trei ţări africane cele mai afectate ![]() 43 Andrian Candu va prezenta oportunităţile investiţionale din ţara noastră oamenilor de afaceri din Germania ![]() 181 Preşedintele Radei Supreme a semnat legea privind statutul special pentru Donbas ![]() 160 Moldova a devenit lider la exportul de mere în Ucraina ![]() 91 Rada Supremă îl confirmă pe Stepan Poltorak în funcţia de ministru al apărării ![]() 49 Polonia susţine Republica Moldova în dezvoltarea antreprenoriatului ![]() 247 FMI: sancţiunile reciproce adoptate de Rusia şi Occident vor fi anulate în 2015 Citeşte tot ![]() 1593 Renato Usatâi: ”Când voi ajunge în Parlament, aş putea face coaliţie cu PCRM sau PSRM” ![]() 643 20 de moldoveni au fost blocaţi pe un aeroport din Roma, pe motiv că nu aveau biletul retur ![]() 538 Proteste în faţa Parlamentului de la Kiev ![]() 448 Tragedie pe şosea. Patru tineri au murit într-un accident rutier ![]() 397 Poliţist din Făleşti, împuşcat în propria casă Citeşte tot |