|
Electorala 2014
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
De astăzi, în cadrul buletinului de ştiri, lansăm o rubrică nouă – “Alegeri 2014”. De luni până vineri, vom reflecta cele mai importante evenimente din campania electorală din acest an.
PARTIDUL LIBERAL-DEMOCRAT S-A LANSAT, OFICIAL, ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ
Iurie Leancă este candidatul Partidului Liberal-Democrat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova în următoarea guvernare. Anunţul a fost făcut de liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat, la evenimentul de lansare a formaţiunii în campania electorală. Vlad Filat, preşedinte PLDM : «După scrutinul din 30 noiembrie, Iurie Leancă va fi candidatul PLDM pentru funcţia de prim-ministru». Iurie Leancă, prim-vicepreşedinte PLDM, prim-ministru al RM: «Am acceptat funcţia de prim-ministru, deoarece am vrut să continui calea schimbărilor în bine pentru întreaga ţară şi sunt gata să-mi continui activitatea de prim-ministru pentru ca viitorul european să devină realitate». Echipa PLDM pledează pentru punerea în aplicare a planului 2020. Documentul presupune educaţie de calitate, noi locuri de muncă, un viitor european şi edificarea unui stat de drept, fără corupţie. Aminitim că primii pe lista PLDM sunt Vlad Filat, Iurie Leancă, Liliana Palihovici, Valeriu Streleţ şi Natalia Gherman. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 30 noiembrie. LANSAT ÎN CURSA ELECTORALĂ, PD A PREZENTAT PLANUL ECONOMIC Lansat oficial în cursa electorală, Partidul Democrat a prezentat cinci direcţii incluse în planul economic pentru creşterea Moldovei. Democraţii promit să atragă mai multe investiţii, să susţină afacerile de familie şi să contribuie la dezvoltarea localităţilor rurale. Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat: «Pentru creşterea bunăstării financiare a fiecăruia, măsurile noastre urmăresc susţinerea puternică a businessului mic şi mijlociu, a micilor afaceri de familie şi la fel, investiţiile în tineri, pentru ca ei să-şi găsească un loc de muncă potrivit aici, acasă în Moldova». Democraţii promit să vină cu granturi de până la 10 mii de euro pentru tinerii care vor dori să iniţieze o afacere în agricultură. La fel, ei propun scutirea de impozit în primii trei ani a întreprinderilor mici. Pe lângă promisiuni, liderul Democraţilor a venit şi cu un avertisment către populaţie. Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat: «Pericolul major, astăzi, sunt forţele care încearcă să păcălească electoratul naiv, având planuri concrete de a destabiliza Repulica Moldova. Stimaţi cetăţeni, îndemnul şi apelul meu este să vă feriţi de cei care vor să aducă în ţara noastră confruntare, haos, neînţelegere şi durere». Întrebat de jurnalişti despre cine este vorba, Marian Lupu a declarat că nu va face atac la persoană, ci a menţionat doar existenţa unei probleme.
Ştiri similare
|
Miercuri, 15 Octombrie 20141 Întreprinzători autohtoni din sectorul agroalimentar participă la o misiune economică în Belgia şi Olanda Miercuri, 15 Octombrie 20141 Două persoane au murit, după ce microbuzul de pe linia 171 s-a izbit într-un camion care transporta marfă Miercuri, 15 Octombrie 201410 52 de funcţionari au degrevat din funcţie Miercuri, 15 Octombrie 20141 Priorităţile partidelor politice în alegeri Miercuri, 15 Octombrie 20141 Comisia Unificată de Control se întruneşte, mâine, în şedinţă ordinară Miercuri, 15 Octombrie 20141 Maxim Dubarenco s-a calificat în sferturile de finală ale turneului internaţional de la Minsk Miercuri, 15 Octombrie 20141 Autorităţile au întocmit 35 de rapoarte care atestă riscuri informaţionale pentru Guvern Citeşte tot Marţi, 14 Octombrie 20141698 Renato Usatâi: ”Când voi ajunge în Parlament, aş putea face coaliţie cu PCRM sau PSRM” Luni, 13 Octombrie 2014661 20 de moldoveni au fost blocaţi pe un aeroport din Roma, pe motiv că nu aveau biletul retur Marţi, 14 Octombrie 2014556 Proteste în faţa Parlamentului de la Kiev Miercuri, 15 Octombrie 2014508 Un microbuz de linie a nimerit în accident. Două persoane au murit Marţi, 14 Octombrie 2014478 Poliţist din Făleşti, împuşcat în propria casă Marţi, 14 Octombrie 2014397 Un pieton a fost lovit mortal de o maşină în centrul capitalei Citeşte tot |