Joi, 02 Octombrie 2014, 22:12 Economic
118
La Chişinău, s-a desfăşurat o conferinţă internaţională privind dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
La Chişinău, s-a desfăşurat o conferinţă internaţională privind dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
Moldova păşeşte cu pas sigur spre integrarea în spaţiul european, iar întreprinderile mici şi mijlocii sunt pe prima linie în procesul de aliniere la standardele europene. O declaraţie în acest sens a făcut vicepremierul Andrian Candu, ministrul Economiei, în deschiderea Conferinţei Internaţionale a întreprinderilor mici şi mijlocii cu genericul - IMM - calea spre europenizare.
IMM-urile reprezintă 97 la sută din numărul total al întreprinderilor, iar ponderea lor în Produsul Intern Brut se ridică la 28-29 la sută. Şase din zece salariaţi din economia naţională sunt angajaţi în întreprinderile mici şi mijlocii.

Uniunea Europeană a acordat şi va acorda susţinere tehnică şi financiară IMM-urilor din Republica Moldova pentru a le face mai competitive, atât pe piaţa locală, cât şi pe cea europeană, a menţionat Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova.

Tapiola a subliniat că UE a acordat finanţări şi asistenţă tehnică pentru crearea unui cadru mai propice dezvoltării afacerilor, unui mediu de afaceri mai bun, simplificarea reglementării activităţii antreprenoriale. El a făcut referinţă în context la elaborarea Strategiei de dezvoltare a IMM 2020, deschiderea a nouă incubatoare de afaceri în regiunile ţării, constituirea Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Conferinţa Internaţională, desfăşurată astăzi, se înscrie în seria activităţilor organizate la nivel naţional, aliniate campaniei coordonate de Comisia Europeană - „Săptămâna Europeană a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii", desfăşurată în peste 37 de ţări, în perioada 29 septembrie – 5 octombrie.
Ştiri similare
Liste electorale cu surprize Vineri, 03 Octombrie 2014
1078
Liste electorale cu surprize
Accident grav la Peresecina. Un bărbat a murit, iar maşina s-a aprins Joi, 02 Octombrie 2014
403
Accident grav la Peresecina. Un bărbat a murit, iar maşina s-a aprins

Mai mult