Marţi, 04 Noiembrie 2014, 17:55 Social
cotidian
274
Protestul la Primărie continuă. Zeci de refugiaţi transnistreni au înnoptat în sediul instituţiei
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Zeci de veterani ai războiului de pe Nistru şi soţiile lor s-au refugiat la primărie, unde au şi înnoptat. Astfel, încearcă să convingă autorităţile locale să le transmită în proprietate locuinţele sociale în care stau acum. Procuratura sectorului Centru a deschis un dosar penal pentru huliganism pe numele protestatarilor care au insultat funcţionarii şi i-au stropit, ieri, cu apă.
Astăzi, în sediul Primăriei nu s-a putut intra pe uşa principală, iar holurile erau împânzite de poliţişti. Pe refugiaţii transnistreni i-am găsit răsfoind albumele din sala de şedinţe, dormind, servind o cafea. Au primit mâncarea de la balcon.

Valeriu Ciobanu, veteran al războiului de pe Nistru: «Noi stăm ca să fie împroprietăriţi cu aceste apartamente. El este un porc de Coloniţa şi Coloniţa va şti ce a făcut acest veteran, am mâncat, ne aruncă peste balcon hrana, cineva din slugoii din poliţia lui Dorin Chirtoacă, de două ori ne-au rupt aţa. Am vrut să trag pâinea, mâncarea în sus. Noi nu putem să stăm aici şi zi şi noapte, noi stăm aici într-o bună zi, orice gospodar la care o intrat cineva în gospodărie, vine şi întreabă elementar ce căutaţi oameni buni aici, noi nu vedem un gospodar, dacă pretinde că e edil al capitalei, nu trebuie să se dea cu părerea să spună că eu vreau să vând apartamentul, dumnealui nu ştie, copilul meu fiind olimpic internaţional făcea lecţiile pe maşina de spălat, ar trebui să ştie».

 Preşedintele Mişcării Refugiaţilor Transnistreni, Anatol Bâzgu, se arată convins că edilul capitalei Dorin Chirtoacă minte atunci când spune că locuinţele sociale construite pe banii împrumutaţi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei nu pot fi date în proprietate până la achitarea creditului. Ar fi vorba de o sumă de 60 de milioane de lei. Potrivit lui, primarul aşteaptă să intre în vigoare legea care interzice privatizarea locuinţelor sociale.

Anatol Bâzgu, preşedintele mişcării refugiaţilor Transnistreni: «Este aprobată legea cu privire la locuinţe pe data de 18.07.2014, această lege menţionează că din momentul publicării în timp de 6 luni de zile, aprtamentele care nu sunt privatizate devin proprietate municipală şi vor obţine statut de locuinţe sociale şi pe viaţă aceste locuinţe nu vor fi privatizate. Primarul cunoaşte această lege, toţi cunosc această lege, din acest motiv nu vor să execute».

Amintim că există o decizie a Curţii Supreme de Justiţie prin care Consiliul Municipal a fost obligat să permită privatizarea locuinţelor sociale. Aleşii locali au aprobat o decizie în acest sens, însă edilii refuză să o execute. În ceea ce priveşte ocuparea sălii de şedinţe, Primăria Chişinău a emis un comunicat de presă în care scrie că s-a adresat la organele de drept cu cererea de a restabili ordinea publică şi de a atrage la răspundere persoanele care au ocupat abuziv sala de şedinţe.
Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case Luni, 03 Noiembrie 2014
388
Un bărbat a decedat după ce a aruncat o grenadă în faţa unei case
Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri Luni, 03 Noiembrie 2014
376
Partidele politice îşi completează rândurile cu noi membri

Citeşte tot