Transnistria vrea să devină parte a acordului de liber schimb RM-UE
Autorităţile autoproclamatei RMN consideră că interacţiunea agenţilor economici cu ţările Uniunii Europene trebuie să fie reglementată în acte separate. Astfel a declarat, în ajun, vicepreşedintele Guvernului, Maia Parnas, la întrevederea de la Tiraspol cu delegaţia UE, condusă de principalul negociator al UE pe Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu RM, Luc Devigne.
Maia Parnas a motivat prin faptul că în negocierile de coordonare a Acordului privind Zona de Liber Schimb RM-UE, participarea Transnistriei a fost limitată, interesele sale în documentele nu au fost luate în consideraţie şi este indicată nicăieri.
Luc Devigne a propus Tiraspolului să participe la negocierile de implementare a Acordului. Reprezentantul UE consideră că Uniunea Vamală poate limita Moldova în semnarea acordurilor cu alte state, iar Uniunea Europeană nu înaintează astfel de condiţii şi este dispus că ajute agenţii economici moldoveni, care au devenit victimele embargoului rus.
Ştiri similare
|
Miercuri, 08 Octombrie 2014
46 O parte a Muzeului Naţional de Artă va fi restaurat din banii statului român
Miercuri, 08 Octombrie 2014
73 Până la finele anului, peste 1.600 de recruţi vor fi încorporaţi în serviciul militar
Miercuri, 08 Octombrie 2014
22 Mai multe instituţii de învăţământ au fost dotate cu tehnică de calcul şi mobilier nou
Miercuri, 08 Octombrie 2014
40 Executivul a aprobat un Regulament pentru plata indemnizaţiilor zilnice unor copiii în situaţii de risc Citeşte tot
Marţi, 07 Octombrie 2014
670 De la începutul anului, peste 9 mii de moldoveni au primit interdicţie de a intra în Rusia Citeşte tot |