• În conţinut
  • În titluri
Interval timp
Miercuri, 22.02.2017, 13:55 Social
486
S-a aruncat de la etajul patru după o presupusă ceartă cu părinţii
S-a aruncat de la etajul patru după o presupusă ceartă cu părinţii
O minoră de 12 ani s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia. Incidentul a avut loc în seara zilei de marţi, 21 februarie, în sectorul Râşcani al capitalei. În urma impactului cu solul minora s-a ales cu multiple fracturi, fiind transportată la Spitalul municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”.
Ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie Chişinău, Natalia Stati, a spus că oamenii legii au fost alertaţi în jurul orei 18.30. Medicii cu ambulanţa au preluat copila, iar preliminar poliţiştii au aflat că aceasta ar fi recurs la acest gest în urma unui conflict cu părinţii, care ar fi certat-o pentru că nu şi-a făcut temele pentru acasă. Minora nu provine dintr-o familie vulnerabilă şi este singurul copil al cuplului. Pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă pentru a stabili cauzele exacte.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „V. Ignatenco”, Tatiana Stoicev, a declarat că minora este internată în stare foarte gravă în Secţia reanimare şi se află la terapie intensivă, fiind menţinută cu ajutorul aparatelor. Aceasta are mai multe fracturi şi contuzie cerebrală, dar şi a organelor abdominale, însă va fi operată doar după ce va fi stabilizată.