Numărul celor care vor cere ajutor pentru perioada rece a anului ar putea creşte cu 15 mii
Numărul persoanelor care ar putea cere ajutor pentru perioada rece a anului va creşte cu circa 15 mii. Estimările sunt făcute de către ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, şi au la bază excluderea din lista indicatorilor de bunăstare a unor bunuri cum ar fi televizorul color, frigiderul sau maşina de spălat. Până acum familiile care aveau aceste lucruri în casă nu puteau cere ajutor social.
Ministrul a precizat că şi venitul minim garantat de stat va fi majorat, de la 1 noiembrie anul curent, până la 720 de lei, comparativ cu 680 până acum. Astfel este oferită o şansă în plus familiilor cu venituri mici să se încadreze în această prestaţie pentru sezonul rece 2014-2015, iar pentru pensionari se va ignora sprijinul financiar acordat de stat care de la 1 iulie a fost majorat de 2 ori.
Ministrul muncii a precizat că mai multe persoane care au obţinut nejustificat ajutor social din partea statului s-au ales cu dosare penale, iar în bugetul de stat au fost returnaţi circa 2 milioane de lei.
Ştiri similare
|
Duminică, 12 Octombrie 2014
7 Primarul capitalei a fost implicat într-un accident rutier
Duminică, 12 Octombrie 2014
7 Vladimir Putin şi Nicolae Timofti au avut un schimb dur de replici la summitul de la Minsk
Duminică, 12 Octombrie 2014
19 Programul instituţiilor medico-sanitare de Hramul Chişinăului
Duminică, 12 Octombrie 2014
124 Modificări în procedura de eliberare a autorizaţiilor de funcţionare în comerţ
Duminică, 12 Octombrie 2014
73 Două persoane au decedat într-un accident rutier produs la Cahul
Vineri, 10 Octombrie 2014
265 Parlamentul Austriei intenţionează să ratifice Acordul de asociere RM-UE în viitorul apropiat Citeşte tot
Joi, 09 Octombrie 2014
17437 Moldovenii sunt sceptici atunci când donează bani, iar fundaţiile de caritate – invizibile
Vineri, 10 Octombrie 2014
556 Zebra denivelată, montată de un moldovean cu mii de euro investiţii proprii, ar putea să nu mai fie
Vineri, 10 Octombrie 2014
433 Liderii partidelor extraparlamentare: ”Alegerile anticipate – un scenariu posibil în proporţie de 80%” Citeşte tot |