Vlad Filat: ”Nu vom crea coaliţie cu PCRM după alegeri”
Sursa ştirii: tv7 Sursa imaginii: tv7
Chiar dacă unii analişti consideră că, după alegerile din 30 noiembrie, ar putea fi formată o coaliţie largă, în care să se regăsească şi PCRM, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat hotărât că, formaţiunea nu va face o coaliţie cu comuniştii.
”După alegerile din 30 noiembrie, în RM vom avea o coaliţie pro-europeană şi ţara îşi va continua parcursul european. În această perioadă, am fost în 800 de primării şi pot spune care este starea de spirit în societate. Recunosc că, în fosta alianţă au fost unele greşeli, dar nu au fost făcute cu rea voinţă. Noi nu vom crea o coaliţie cu PCRM, pentru că, avem de implementat Acordul de Asociere cu UE. Şi în acest caz, avem nevoie de sinceritate. Dar eu nu cred că PCRM o are. Vladimir Voronin în ultima perioadă, şi-a schimbat des poziţia sa. Mai probabil cu PDM vom avea o coaliţie, decât cu PCRM. Cu democraţii noi am realizat lucruri concrete, chiar dacă avem greşeli în comun”.
Vlad Filat a menţionat că, acum partidele trebuie să demonstreze maximă responsabilitate. Deoarece, aceste alegeri sunt foarte importante. În acest context, el a spus, că oamenilor trebuie să li se explice importanţa scrutinului din 30 noiembrie şi pericolul real care îi paşte, în cazul în care ei nu vor acorda votul pentru continuarea vectorului european. În cadrul emisiunii ”Politica”, abordând subiectul alegerii preşedintelui ţării, liderul liberal-democrat a spus că, funcţia dată nu poate fi partajată. Respectiv, poporul trebuie să aleagă şeful statului. În opinia lui, o altă soluţie de a depăşi o eventuală criză din 2016, nu există. În aceeaşi ordine de idei, fiind întrebat în ce funcţie se va regăsi după alegeri, Vlad Filat a declarat că, are o altă misiune pentru perioada de viitor. Şi anume, va avea poziţia de a veghea. Însă nu a oferit mai multe detalii vizavi de această afirmaţie. Vorbind despre relaţia sa cu Iurie Leancă şi despre posibile neînţelegeri dintre cei doi, Filat a spus că relaţia lor este bună şi prietenoasă. Chiar dacă mulţi s-au trudit să creeze tensiuni între ei. Totodată, s-a discutat şi despre gestul lui Iurie Leancă, de a-l susţine la alegerile din România, pe candidatul Victor Ponta. Preşedintele PLDM, a propus în acest sens, să nu fie dramatizată situaţia şi să nu fie învinuit Leancă. Chiar dacă, PLDM l-a susţinut plenar pe candidatul Klaus Iohannis.
Ştiri similare
|
Duminică, 23 Noiembrie 2014
118 Publicist: ”Trebuie de ieşit la vot şi de ales mişcarea care merge spre Europa”
Duminică, 23 Noiembrie 2014
937 URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor
Duminică, 23 Noiembrie 2014
70 Putin nu exclude o nouă candidatură pentru preşedinţie în 2018
Duminică, 23 Noiembrie 2014
577 Şeful statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate
Duminică, 23 Noiembrie 2014
97 Premierul a mers la teatru, în oraşul de baştină, unde au jucat actori din capitală
Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014
1339 Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova
Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014
832 Mai mulţi răniţi în urma unui seism de 6,8 grade în Japonia Citeşte tot
Marţi, 18 Noiembrie 2014
1504 Sondaj: Cum ar vota moldovenii la alegeri
Sîmbătă, 22 Noiembrie 2014
1339 Cutremur puternic în Vrancea, resimţit şi în Moldova
Vineri, 21 Noiembrie 2014
1012 500 de soldaţi au depus jurământ Patriei
Vineri, 21 Noiembrie 2014
943 Gorbaciov afirmă că Putin repetă greşelile lui
Joi, 20 Noiembrie 2014
940 Cetăţenii străini vor putea cumpără terenuri agricole în Moldova
Duminică, 23 Noiembrie 2014
937 URSS a fost un experiment catastrofal asupra oamenilor Citeşte tot |