• În conţinut
  • În titluri
Interval timp
Miercuri, 01.10.2014, 17:45 IT
cotidian
1194
Moldova, alături de alte 30 de state desfăşoară Luna Securităţii Cibernetice
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
La Chişinău, a fost dat startul Lunii Europene a Securităţii Cibernetice. Astfel, ţara noastră se alătură altor 30 de state din lume care pe parcursul lunii octombrie, desfăşoară mai multe evenimente menite să contribuie la atenţionarea populaţiei asupra riscului la care este expusă prin utilizarea mediului online. Evenimentul este organizat la iniţiativa Centrului de Guvernare Electronică.
Spaţiul cibernetic se caracterizează prin lipsa frontierelor, dinamism şi anonimat. Paradoxal, dar accesul liber la informaţie în internet, ne expune şi anumitor riscuri de a deveni victime ale hackerilor.
 
Veaceslav Puşcaşu, manager securitatea informaţiei, centrul E-Gov: «Noi vecinii din bloc îi cunoaştem, fiindcă îi vedem zi cu zi, dar cine sunt vecinii din spaţiul cibernetic, care se prezintă drept colegul meu sau colegul colegului meu. Cine sunt cei care ne vizitează reţelele de socializare, câte informaţii personale plasăm pe internet?»
 
Cei mai expuşi riscului în spaţiul cibernetic sunt minorii, care îşi petrec practic viaţa în internet, navigând pe diverse site-uri şi reţele de socializare. Un studiu realizat de Centrul La Strada relevă că mai bine de jumătate din minori acceptă în calitate de prieteni virtuali persoane necunoscute. O pătrime din elevii chestionaţi au declarat că au făcut schimb de date personale prin internet, iar jumătate dintre respondenţi sunt gata să se întâlnească cu o persoană ce au cunoscut-o în internet.
 
Daniela Misail-Nichitin, director executiv ”La Strada”: «Un risc care persistă déjà şi trebuie să învăţăm copiii cum să se protejeze sunt diferite forme de abuz, este hărţuirea online, acostarea online şi terminând cu abuzurile grave faţă de copii, pornografia, spre exemplu, fiind unul din aceste riscuri».
 
Deocamdată, cetăţenii moldoveni pot naviga liber pe orice site, indiferent de vârstă. În mai multe ţări europene, însă, este monitorizat accesul minorilor pe diverse site-uri. Iar în România, de exemplu, elevii ar putea urma cursuri oligatorii privind securitatea cibernetică. În octombrie, cât se va desfăşura luna securităţii cibernetice în Moldova, vor fi organizate mai multe acţiuni menite să atenţioneze populaţia asupra riscului la care este expusă şi să promoveze accesul sigur pe internet. Un alt aspect important va fi asigurarea securităţii serviciilor publice electronice. 
Ştiri similare